Ne vedem la Garantat

Azi la 22.55 ne vedem la Garantat 100%. In partea a doua a emisiunii, Catalin Stefanescu m-a luat la intrebari despre calatoria in Bangladesh.
Joi seara, la Antena 2, Cristi Brancu si mai multi artisti au sustinut campania Unicef 2 pentru viata. Am reusit sa strangem 140 de mii de euro. Multumesc tuturor celor ne-au ajutat si va rog sa continuati sa o faceti cu un sms la 848 in retelele vodafone si orange sau online pe www.unicef.ro.
Iata-i pe unii dintre artisti.
http://www.videonews.ro/action/viewvideo/11712/Pepe-a-cantat-pentru-copiii-din-Bangladesh/
http://www.videonews.ro/action/viewvideo/11702/Paula-Seling-a-cantat-pentru-copiii-din-Bangladesh/

Scrieti-mi la 848! Salvam impreuna acesti copii

Mesajul costa doi euro si liniile au fost puse la dispozitie gratuit de Vodafone si Orange organizatiei Unicef. Impreuna am pornit campania "2 pentru viata". Pentru mesaje nu se percepe TVA, asadar cei doi euro donati de voi vor ajunge exact acolo unde trebuie, vor ajuta doi prunci sa traiasca. Detalii aveti si aici. http://www.unicef.ro/bangladesh.php

Scrieti-mi sms la 848! Salvam impreuna doi copii!

Mesajul costa doi euro si liniile au fost puse la dispozitie gratuit de Vodafone si Orange organizatiei Unicef. Impreuna am pornit campania "2 pentru viata". Pentru mesaje nu se percepe TVA, asadar cei doi euro donati de voi vor ajunge exact acolo unde trebuie, vor ajuta doi prunci sa traiasca. Detalii aveti si aici.
http://www.unicef.ro/bangladesh.php

M-am intors de curand din Bangladesh si pregatesc un documentar. O parte a lui o veti vedea Duminica, 5 aprilie, la emisiunea Zig-Zag realizata de Ion Cristoiu la Antena 3. Ne vedem la ora 19.
Am pornit la drum doar cu informatii si statistici care imi dadeau fiori. Bangladesh este tara in care 200 de copii mai mici de 5 ani mor zilnic din cauza deshidratarii severe provocate de bolile diareice. Datele pe care le aveam erau socante dar doar cele 7 zile pe care le-am trait acolo m-au ajutat sa inteleg totul cu sufletul, sa traduc cifrele seci in lacrimi si durere inimaginabila.
La sfirsitul primei zile petrecute acolo am stiut ca trebuie sa facem ceva. Am simtit chiar panica pentru ca fiecare ora care trecea aducea moartea la capataiul unui alt copil. Iar noi puteam doar sa ii simtim prezenta. Nu puteam sa o indepartam….
Stiu ca veti simti acelasi lucru cind veti auzi marturia unei mame care si-a inmormintat deja 4 prunci din cauza bolilor diareice. Toti au pierit pina sa apuce sa implineasca doi ani si jumatate. Pe fiecare, mama l-a privit cum se stinge rugind-o din priviri sa faca ceva…
Intr-o alta familie, un tata ce parea ca nu a iesit demult din adolescenta mi-a marturisit ca, in clipa in care si-a vazut fiul de citeva luni inert, imbaiat de rude pentru inmormintare, s-a intrebat de ce a mai trait, de ce nu a pierit el inainte sa apuce sa priveasca asta.
Nu exista durere mai mare pentru un parinte decit sa-si inmormanteze propriul copil. In Bangladesh insa, asta este regula. Sunt putine mamele care nu si-au privit pruncii cum se sting.
Toate acestea ar putea fi schimbate daca orice copil ar putea urma tratamentul cu zinc. Nu este scump dar putini si-l pot permite. Alaturi de Unicef Romania va rog sa schimbam ceva! Sa salvam impreuna cit mai multi copii!

Welcome to Chilipiria!

Eu asta as scrie la intrarea in tarisoara noastra! Am vazut imaginile de mai jos si marturisesc ca nu recunosc nimic din Romania mea!



Ce ne impinge aici? Saracia? Nu tine explicatia pentru ca televizoarele E-boda la 2 milioane bucata nici nu se maninca, nici nu tin de cald. E boala chilipirului, frate! Chilipirgiii stau undeva in umbra si tisnesc la atac cind simt singe cald de oferta. Cum cazuse femeia aceea in genunchi sa-si apere prada! Si cu cita sete sarise o alta hiena sa-i smulga trofeul.Inspaimintator!

S.

Iertare, va rog!

A fost o perioada nebuna, nebuna. Am facut radio. Nebunia a durat doar citeva luni dar a fost intensa ca o iubire de adolescenta. N-am fost in stare sa ma impart si sa continuu sa fiu si aici cu voi. Imi pare rau. Sincer! Apoi...stiti cum se intimpla. Cind nu vorbesti mult timp cu un prieten, te blochezi si iti e jena sa-l mai cauti. Cam asta s-a intimplat. Plus ca am fost dominata brusc de autocenzura. Nu stiam daca tot ce vreau sa va spun are suficienta importanta ca sa merite sa scriu. Am revenit si le multumesc celor care au scris desi eu disparusem in ceata. Vreau sa incerc sa fiu aici des, cit de des pot.

S.

Ziua 3. Parabola

Deunazi mi-am amintit de o familie numeroasa care plecase pe un drum lung. Isi jurasera ca vor ramine impreuna orice s-ar intimpla. Calea pe care apucasera nu era insa una a placerii si usurintei. Au aparut obstacole si zei potrivnici. Capriciosi si plictisiti, dar avind avantajul puterii, acestia s-au decis ca-i vor supune la incercari. Au fost infometati, insetati si impinsi la limita. Capul familiei ii mobiliza insa amintindu-le ca au plecat catre mai bine si catre a fi mai buni. Uitasera toti ce e acel mai bine si drumul devenise din cale, scop. Din unealta se transformase in tel. Au ajuns mai intii la o cascada si zeii le-au cerut ofranda pentru a o putea depasi. Liderul a sacrificat batrinii spunindu-le ca, oricum, calea vietii lor este mai scurta. Dar intelepciunea? au intrebat ei inainte de a fi inghititi de viltoare. Mai putini, s-au aflat apoi drumetii in fata unei prapastii unde, iar, zeii au cerut un sacrificiu. Parintele s-a intors atunci catre copiii sai si le-a cerut sa sara pentru ca ei nu au cunoscut inca viata si nu o vor regreta. Din hau s-au auzit ultimele lor cuvinte: dar viitorul, tata? Doar cu femeia lui, barbatul a ajuns apoi la poalele unui munte iar vocea zeilor a tunat din nou cerindu-i sa aleaga. S-a intors catre femeie si i-a spus sa se sacrifice pentru ca ea nu ar avea oricum puterea sa urce. Si speranta? i-a mai strigat ea in urma. Ajuns pe culme, barbatul astepta un semn de marinimie din partea zeilor pe care ii simtea potrivnici. Si nu intelegea de ce. Ofrande doar daduse. Si iata, el ajunsese in virf! A implorat un semn. O voce a rostit atunci din ceruri catre el: Esti slab, omule si pentru asta vei ramine aici, pe veci inghetat.

Ziua 2. Confesiunea unei crime

E frig. E o iarna geroasa dar fara zapada. Am 13 ani si jumatate, parul mi-e din nou lung, asa cum mi l-am dorit mereu doar ca, fiind rebel, ajungeam inevitabil sa-l tund cumva, mai modern si mai usor de aranjat. Sunt fericita pentru ca mai am citeva luni si imi iau buletinul de identitate. Si pentru ca stiu ca, la anul pe vremea asta, scap de cravata de pionier si de sarafanul asta albastru deschis, deloc feminin. Inca un pic si ma fitii si eu pe culoarele scolii intr-un super sexy sarafan negru. Da, sunt fericita! La treapta nu ma gindesc decit asa..in treacat. O sa fiu buna si intru la arta. A, am uitat sa-ti spun ca sunt eleva la liceul de arte plastice si singurul lucru de care mi-e putin frica este ca nu o sa intru la clasele de elita. Dar, sunt ok, sunt printre primii in clasa si o sa intru cu nota mare! esecul nu-i o optiune. Plus, am primit cadou o super haina bleu deschis in care ma simt o domnita. Traiesc liber.
E 21 decembrie si incepe un vuiet. Ajung acasa, toti sunt brusc agitati si telefonul suna incontinuu. Invariabil aceeasi intrebare: ai auzit? Da - raspunde scurt mama. Completeaza aproape ca un robot: Hai sa nu mai vorbim acum, la telefon. Se intimpla ceva, simt. Sunt obisnuita cu semnele din ochi si vorbitul codificat. Cind aveam 4 ani mi s-a spus prima oara: nu povestesti niciodata ce vorbim acasa. Am raspuns scurt: stiu, daca ma intreaba cineva, spun: eu ii iubesc pe tovarasii Elena si Nicolae Ceausescu. I-am lasat muti o clipa si apoi au izbucnit in ris. Cred ca la radio auzisem asta, sau la gradinita, n-are importanta. Imi stiam lectia. M-a enervat atunci doar ca rideau de mine desi eu stiam clar ca am prins ideea..
Am aflat ce se intimpla. A inceput revolta la un miting al Ceausestilor. E nebunie pe strazi. Vreau afara. Vreau sa plec. Mama nu ma lasa. Fratele meu pleaca. Trece noaptea si a doua zi spre prinz aflu ca au fugit Ceausestii. Incepem sa umarim cel mai tare film de actiune pe care mi l-am inchipuit vreodata. Vreau un rol in el, chiar episodic, chiar si daca mor dupa prima scena. Incepe nebunia amenintarilor. Nu mai stiu cind e noapte si cind zi. Toate jaluzelele sunt trase si de afara se aud impuscaturi. Ciinele meu nu mai iese de sub pat. E miezul unei nopti, una dintre cele dinainte Craciun. Cind incerc sa adorm, suna telefonul. Cineva ne anunta ca apa a fost otravita si sa nu ne atingem de ea. Abia facusem baie. Ma gindesc ca o sa mor si sunt furioasa pentru ca nu-mi aduc aminte daca am inghitit apa sau nu cind m-am spalat. O sa mor sau nu? Vreau o certitudine. Ma trezesc dimineata si sunt din nou fericita. Suntem vii! Nu ne-au invins. La televizor se fac apeluri disperate sa mergem sa apram televiziunea. O conving pe mama sa mergem pina acolo. Tata era deja prin multime. Stam aproape, o luam pe stradute si ajungem in piata Aviatorilor. Gata, zice mama scurt, acum ne intoarcem. Fac prima criza de isterie din viata. Vreau sa ramin aici, trebuie sa aparam televiziunea, nu intelegeti? Daca toti ar pleca o sa invinga EI! In hohote de plins ma indrept spre casa. Orele trec si aflu ceea ce asteptam plina de ura.. Au fost prinsi si vor fi omoriti. Televiziunea promite dovada.
E foarte tirziu si nici nu stiu cind am adormit. Ma trezesc si mama imi spune scurt: gata, s-a terminat, sunt morti ..ne-au aratat executia. O intreb: de ce nu m-ai trezit? Sunt furioasa. EU TREBUIE SA-I VAD MORTI, CHINUITI, SA MA CONVING CA AU PLATIT! Linisteste-te, o sa dea executia in reluare. Nu ma mai misc din fata televizorului. Vreau sa-i vad murind. Am 13 ani si jumatate si n-am rabdare.
Incepe caseta, e montata, ma uit cu aviditate la fieceare lucru crud. El coboara mototol, nu rid, nu ma intristez, nu mi-e mila. Nu clipesc pina cind nu aud impuscaturile si se asterne fumul peste doua mogildete. Intreb: sunt sigur morti! N-au scapat? Nu mai misca, nu? Trebuie sa moara!. Fumul se duce si ii vad chirciti si vad singele.. e o balta neagra..dar stiu ca e singele lor. Mi-e rau. Nu mai stiu ce simt.
Am 13 ani si jumatate si am ucis. N-o sa mai port niciodata sarafanul negru pe care il credeam atit de sexy.
Noapte buna.