joi, 5 noiembrie 2009

Prima noapte de sinceritate...

Dragii mei,

habar n-am sa va explic de ce mi-e atat de greu sa vorbesc cu voi deschis. Parca am o teama viscerala de a fi judecata, de a spune ce nu o sa va convina... De unde vine ea? Ma tot framanta intrebarea asta..

In urma cu 25 de ani, mama imi spunea sa am grija ce vorbesc la scoala, sa nu spun niciodata ce se vorbeste in casa. Sa fim clari, nu traiam intr-o familie de dizidenti si nici nu simteam vreo teroare in jurul meu. Am crescut intr-o familie geniala, vesela, cu bancuri, petreceri, musafiri...

Nu, nu cred ca are legatura cu asta. Cred ca vine din teama mea permanenta de esec, de a face ce nu se cuvine, de a nu fi perfecta pentru toti ceilalti.

V-am spus povestea cozonacului si a celor doua Domnici?

Aveam cam varsta din fotografia centrala de pe blog si eram copilul perfect. In Izverna in care strabunicii mei erau boieri si aveau casa din fata primariei mergeam rar, o data la cateva veri. Intr-una dintre ele, bunica, Ica, doamna colonel Stoicescu pentru toti izvercenii care o vedeau doar cand venea de la oras in vizita, m-a rugat sa duc un cozonac fierbinte si plin de nuca Domnicai... Am plecat ascultatoare si am ajuns la o rascruce.. Ica nu-mi spusese carei Domnica: prietenei ei din copilarie, care statea peste drum sau Domnicai din deal, taranca rumena si tanara, sotie de miner cu 7 copii. Cu gandul la Ilie, cel mai mic dintre prunci, poreclit Mucosul din motive obiective, am dus cozonacul sus pe ulita la casa plina de plozi. Am plecat de acolo multumita si mandra de misiunea indeplinita desi...stiam in suflet ca ceva nu era in regula. Prea mirata fusese Domnica mea de darul neasteptat. Prea apasat ma intrebase daca pentru ea era cozonacul. In timp ce Bunica iesise in poarta sa discute cu vecina Domnica daca i-a placut cozonacul, eu ma intorceam pe ulita si, pe masura ce incepeam sa aud conversatia intelegeam ...In spatele meu, departe, venea agale Domnica cu obrajii rumeni si cu un cozonacul la fel de rumen in brate. Il aducea inapoi. Intr-o fractiune de secunda am inteles si m-am oprit pe marginea santului. Nu mai voiam decat sa intru in pamanat. Voiam sa mor, sa dispar, sa dispara cozonacul si dezamagirea din ochii copiilor, jena din ochii tuturor...Rusinea, greseala...

Povestea trebuie sa aiba un final fericit. Cozonacul a ramas la Ilie Mucosul si la fratii lui. Sau asa vreau sa cred. Nu mai stiu. Nu am mai vrut sa stiu nimic. Eu am ramas acolo pe marginea acelui sant dintre cele doua Domnici...

duminică, 25 octombrie 2009


UNICEF Romania organizeaza in perioada 19 octombrie – 15 noiembrie 2009 concursul de fotografii cu tema „ Drepturile mele in imagini”. Acest concurs are loc cu ocazia aniversarii a 20 de ani de la semnarea Conventiei ONU cu privire la Drepturile Copilului care va avea loc pe 20 noiembrie 2009.

Toti copiii cu varste cuprinse intre 8 -16 ani sunt invitati sa isi dea frau liber imaginatiei si creativitatii si sa surprinda in imagini respectarea sau incalcarea drepturilor lor. Fiecare copil are dreptul la o familie, sanatate, educatie, sa fie protejat impotriva violentei.

Marele premiu este un aparat foto profesional.

Pentru mai multe informatii despre concurs, modalitati de inscriere si regulament intrati pe: http://www.unicef.ro/concurs/

Voi fi in juriu alaturi de fotograful Alex Galmeanu si de Edmond McLoughney, reprezentantul UNICEF în Romania.








duminică, 3 mai 2009

Ne vedem la Garantat

Azi la 22.55 ne vedem la Garantat 100%. In partea a doua a emisiunii, Catalin Stefanescu m-a luat la intrebari despre calatoria in Bangladesh.
Joi seara, la Antena 2, Cristi Brancu si mai multi artisti au sustinut campania Unicef 2 pentru viata. Am reusit sa strangem 140 de mii de euro. Multumesc tuturor celor ne-au ajutat si va rog sa continuati sa o faceti cu un sms la 848 in retelele vodafone si orange sau online pe www.unicef.ro.
Iata-i pe unii dintre artisti.
http://www.videonews.ro/action/viewvideo/11712/Pepe-a-cantat-pentru-copiii-din-Bangladesh/
http://www.videonews.ro/action/viewvideo/11702/Paula-Seling-a-cantat-pentru-copiii-din-Bangladesh/

miercuri, 8 aprilie 2009

Scrieti-mi la 848! Salvam impreuna acesti copii

video

Mesajul costa doi euro si liniile au fost puse la dispozitie gratuit de Vodafone si Orange organizatiei Unicef. Impreuna am pornit campania "2 pentru viata". Pentru mesaje nu se percepe TVA, asadar cei doi euro donati de voi vor ajunge exact acolo unde trebuie, vor ajuta doi prunci sa traiasca. Detalii aveti si aici. http://www.unicef.ro/bangladesh.php

joi, 2 aprilie 2009

Scrieti-mi sms la 848! Salvam impreuna doi copii!

Mesajul costa doi euro si liniile au fost puse la dispozitie gratuit de Vodafone si Orange organizatiei Unicef. Impreuna am pornit campania "2 pentru viata". Pentru mesaje nu se percepe TVA, asadar cei doi euro donati de voi vor ajunge exact acolo unde trebuie, vor ajuta doi prunci sa traiasca. Detalii aveti si aici.
http://www.unicef.ro/bangladesh.php

M-am intors de curand din Bangladesh si pregatesc un documentar. O parte a lui o veti vedea Duminica, 5 aprilie, la emisiunea Zig-Zag realizata de Ion Cristoiu la Antena 3. Ne vedem la ora 19.
Am pornit la drum doar cu informatii si statistici care imi dadeau fiori. Bangladesh este tara in care 200 de copii mai mici de 5 ani mor zilnic din cauza deshidratarii severe provocate de bolile diareice. Datele pe care le aveam erau socante dar doar cele 7 zile pe care le-am trait acolo m-au ajutat sa inteleg totul cu sufletul, sa traduc cifrele seci in lacrimi si durere inimaginabila.
La sfirsitul primei zile petrecute acolo am stiut ca trebuie sa facem ceva. Am simtit chiar panica pentru ca fiecare ora care trecea aducea moartea la capataiul unui alt copil. Iar noi puteam doar sa ii simtim prezenta. Nu puteam sa o indepartam….
Stiu ca veti simti acelasi lucru cind veti auzi marturia unei mame care si-a inmormintat deja 4 prunci din cauza bolilor diareice. Toti au pierit pina sa apuce sa implineasca doi ani si jumatate. Pe fiecare, mama l-a privit cum se stinge rugind-o din priviri sa faca ceva…
Intr-o alta familie, un tata ce parea ca nu a iesit demult din adolescenta mi-a marturisit ca, in clipa in care si-a vazut fiul de citeva luni inert, imbaiat de rude pentru inmormintare, s-a intrebat de ce a mai trait, de ce nu a pierit el inainte sa apuce sa priveasca asta.
Nu exista durere mai mare pentru un parinte decit sa-si inmormanteze propriul copil. In Bangladesh insa, asta este regula. Sunt putine mamele care nu si-au privit pruncii cum se sting.
Toate acestea ar putea fi schimbate daca orice copil ar putea urma tratamentul cu zinc. Nu este scump dar putini si-l pot permite. Alaturi de Unicef Romania va rog sa schimbam ceva! Sa salvam impreuna cit mai multi copii!

sâmbătă, 10 ianuarie 2009

Welcome to Chilipiria!

Eu asta as scrie la intrarea in tarisoara noastra! Am vazut imaginile de mai jos si marturisesc ca nu recunosc nimic din Romania mea!



Ce ne impinge aici? Saracia? Nu tine explicatia pentru ca televizoarele E-boda la 2 milioane bucata nici nu se maninca, nici nu tin de cald. E boala chilipirului, frate! Chilipirgiii stau undeva in umbra si tisnesc la atac cind simt singe cald de oferta. Cum cazuse femeia aceea in genunchi sa-si apere prada! Si cu cita sete sarise o alta hiena sa-i smulga trofeul.Inspaimintator!

S.

joi, 8 ianuarie 2009

Iertare, va rog!

A fost o perioada nebuna, nebuna. Am facut radio. Nebunia a durat doar citeva luni dar a fost intensa ca o iubire de adolescenta. N-am fost in stare sa ma impart si sa continuu sa fiu si aici cu voi. Imi pare rau. Sincer! Apoi...stiti cum se intimpla. Cind nu vorbesti mult timp cu un prieten, te blochezi si iti e jena sa-l mai cauti. Cam asta s-a intimplat. Plus ca am fost dominata brusc de autocenzura. Nu stiam daca tot ce vreau sa va spun are suficienta importanta ca sa merite sa scriu. Am revenit si le multumesc celor care au scris desi eu disparusem in ceata. Vreau sa incerc sa fiu aici des, cit de des pot.

S.